Перейти к содержимому

Panou solar pentru apa calda - detalii si instructiuni montaj

Neculaes Teodor

0:00 / 0:00

Panou solar pentru apa calda - detalii si instructiuni montaj

35 415 просмотров · 4 года назад
Neculaes Teodor
12,5 тыс. подписчиков
35 415 просмотров · 4 года назад
Panoul solar de 135 de litri ofera fara probleme apa fierbinte ptr cel putin 3 persoane la orice ora din zi sau noapte. Recomand un panou solar asemanator ptr o familie cu 3 persoane. Daca in familia d-voastra sunt mai mult de 4 mebri, recomand sa optati pentru un sistem mai mare. Va sfatuiesc sa luati ptr familia d-voastra un panou mai mare decat sunt recomandarile pe care le vedeti la panurile solare pentru apa calda, pentru a avea intr-adevar apa calda in orice moment. La acest panou solar am avut tot timpul apa fierbinte chiar si a doua zi dimineata dupa ce 3 persoane facusera dus cu o seara inainte. Izolatia cazanului mentine apa calda. Chiar daca au fost mai multe zile inorate - in lant - apa calda nu a lipsit. Acest sistem este perfect pentru a asigura apa calda menajera pentru o familie de 3-4 persoane timp de aproximativ 9 luni de zile. Am platit aproximativ 2000 RON si estimez acoperirea costurilor intr-o periada de 3 ani. .......................... Acesta este panoul solar pentru apă caldă de la Solaro. Panoul de 135 de litri are 15 tuburi vidate. Panoul solar se montează la sol. Se începe cu montarea cadrului. Mi-am dat seama cum trebuie montat cadrul după o simplă imagine din manualul de instrucțiuni. După asamblarea suportului, am încercat să găsesc cea mai bună poziție pe acoperișul casei. Apoi am continuat cu asamblarea panoului solar la sol. Am montat cazanul deasupra suportului, iar apoi vasul flotor de 5 litri. Singurele lucruri care trebuie făcute pe acoperiș sunt montarea tuburilor vidate și realizarea conexiunilor pentru apa rece și apa caldă. Montarea tuburilor vidate nu a fost prea ușoară din cauza poziției incomode. Trebuie exercitată o presiune atunci când este introdus tubul vidat, până în momentul în care acesta trece de garnitură. De aceea trebuie folosită multă apă cu săpun pentru a facilita alunecarea tubului vidat prin garnitura aflată în cazan. Se stropește cu apă și săpun atât garnitura, cât și partea superioară a tubului vidat. Partea cea mai dificilă este la început, când trebuie exercitată presiune până când capătul tubului trece de garnitură. Apoi tubul trebuie tras în jos și fixat în suportul din partea inferioară. Există și câteva garnituri de protecție care nu trebuie uitate, deoarece împiedică pătrunderea prafului în partea superioară. Instalarea tuburilor vidate se face seara, după apusul soarelui, deoarece acestea se încălzesc foarte repede de la razele soarelui. Introducerea apei în sistem se face dimineața, înainte de răsăritul soarelui. Dacă tuburile vidate sunt foarte fierbinți, la introducerea apei reci ele pot crăpa. Vasul flotor aflat deasupra cazanului are o intrare pentru apa rece și o ieșire pentru surplusul de apă. Principiul de funcționare este asemănător cu cel al rezervorului unui vas de toaletă. Nivelul apei din vasul flotor este de doar câțiva centimetri (aproximativ 10 cm). Există un loc special unde poate fi montat un termometru. Când apa este foarte fierbinte, o parte din ea va fi evacuată printr-o țeavă aflată deasupra cazanului, pentru a evita creșterea presiunii produse de vaporii de apă. Sub cazan se află ieșirea pentru apa caldă. Aici se folosește o țeavă de 20 mm. Pentru alimentarea cu apă rece a cazanului se folosește o țeavă de 16 mm, care transportă apa de la sursă până la vasul flotor. Cadrul trebuie fixat foarte bine pe acoperiș. De aceea pot fi făcute modificările necesare pentru a-i oferi o stabilitate cât mai bună. Structura acoperișului trebuie să fie suficient de rezistentă pentru a susține greutatea panoului solar. În cazul acestui model, sistemul conține 135 de litri de apă, la care se adaugă aproximativ 50 kg, cât cântărește instalația. Cele două țevi, pentru apa rece (16 mm) și apa caldă (20 mm), coboară de la panoul solar până în baie. Pe țeava de apă rece este montat un reductor de presiune. Acesta reduce presiunea apei de la rețeaua de alimentare până la nivelul la care vasul flotor poate funcționa corespunzător (2,5 bari; probabil poate funcționa și la 3 bari). Am montat câte un robinet pe fiecare dintre cele două țevi, pentru a putea opri alimentarea cu apă rece sau apă caldă în caz de nevoie. De asemenea, am montat câte un robinet de golire atât pe țeava de apă rece, cât și pe cea de apă caldă, pentru a putea evacua apa din panoul solar pe timpul iernii. După golirea instalației, va mai rămâne puțină apă doar în tuburile vidate, însă razele soarelui o vor evapora în doar câteva minute. Așadar, nu trebuie să vă faceți griji în privința apei rămase în tuburile vidate. Am folosit un reductor de la 20 mm la 16 mm pentru conducta de apă caldă, deoarece instalația din baie este realizată cu țeavă de 16 mm. Reducerea diametrului trebuie făcută la baza instalației, deoarece este important ca apa caldă să ajungă cu o presiune cât mai bună. Panoul solar este montat la aproximativ 8 metri deasupra băii și oferă o presiune suficient de bună atât la chiuvetă, cât și la duș.