Despre iertare, altfel | Ionuț Benea

Iertarea – un proces, nu un moment | Geneza 45 Aruncat într-o groapă de propriii frați, vândut ca sclav, 13 ani de robie și închisoare. Când frații lui ajung în fața lui, Iosif îi recunoaște pe loc, dar nu le spune cine este. De ce nu i-a iertat chiar atunci? Pentru că iertarea nu se întâmplă dintr-o dată. Cu cât rana e mai adâncă, cu atât drumul e mai lung. Iosif a încercat o vreme să uite, să „închidă sertarul” și să meargă mai departe. Dar uitarea nu e iertare, iar Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască cu o parte din inimă amorțită. Iertăm întotdeauna, de dragul lui Dumnezeu și de dragul nostru. Dar una e iertarea și alta e încrederea. Încrederea se câștigă prin fapte, nu prin vorbe. Iosif și-a pus frații la încercare: le-a testat caracterul, atitudinea față de bani și iubirea frățească. Abia când Iuda, cel care își vânduse odată fratele, s-a oferit să rămână rob în locul lui Beniamin, inima lui Iosif s-a deschis complet. Spirituali, dar nu superficiali. Buni, dar nu naivi. Iar dacă am rănit pe cineva, să nu cerem iertare „la comandă”, ci să dovedim cu fapte că ne pare rău.