”Nu există Dumnezeu spre care” (NOU 2026)
Corzile Harului
0:00 / 0:00
”Nu există Dumnezeu spre care” (NOU 2026)
4 017 просмотров · 4 дня назад
Corzile Harului
16,1 тыс. подписчиков
4 017 просмотров · 4 дня назад
Autor text: Ioan Nicola
Muzica: Nicolae Moldoveanu
Versuri:
Nu există Dumnezeu spre care
Să te-ntorci doar când îţi merge rău
Şi să-L uiţi în zi de sărbătoare,
Nu există-asemeni Dumnezeu.
/:Nu există-un Dumnezeu al minţii
În zadar atâţi L-au căutat,
Cum să-L afle dacă n-au ca sfinţii
Inima şi cugetul curat?:/
Nu există Dumnezeu s-aşeze
Pacea-ntreagă şi odihna-n noi,
De n-am sta veghind pe metereze
Cu Satan în ne-ntrerupt război.
/:Nu există Dumnezeu s-accepte
Calea largă fără nici un frâu,
Ocolişuri să se cheme drepte,
Albii seci cu numele de râu.:/
Nu există Dumnezeu să lase
Împărţit să fie-aicea jos
Cu un altu-n inimi credincioase
Nu există dacă nu-I gelos.
/:Nu există Dumnezeu ce schimbă
Gândul dup-al oamenilor plac,
Ci Acelaşi pentru orice limbă,
El rămâne ieri şi azi şi-n veac.:/
Nu există Dumnezeu ce tace
Când e cu suspine căutat,
Să nu umple cu cereasca pace,
Sufletul trudit şi-mpovărat.
/:Nu există Dumnezeul cărui
Să-I dai numai parte din al tău,
De nu-ţi cere-ntreg să I te dărui.
Nu! Acela nu e Dumnezeu.:/
VĂ ROG NU REPOSTAȚI !!!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!