În 1987, un pădurar a găsit în taiga o lumânare aprinsă în zăpadă… Lângă ea, urmele bunicii moarte!

Ianuarie 1987, regiunea Irkutsk. Grigori Afanasievici Zuev, patruzeci și șapte de ani, este de douăzeci și trei de ani pădurarul cantonului trei al ocolului silvic Ozerki și cel mai bun cititor de urme din raion. Pe trei ianuarie, la evidența de iarnă a animalelor, găsește peste traseu urma unei femei bătrâne, în valenki, care șchioapătă de piciorul drept și merge cu bățul, acolo unde pe patruzeci de kilometri nu trăiește nimeni. Peste noapte ninge, dar zăpada nu intră în urme. Pe călcâiul stâng se vede o cruce strâmbă: peticul pe care l-a cusut chiar el, la unsprezece ani, pe valenkul bunicii lui, Evdokia Mitrofanovna, dispărută în taiga în ajunul Crăciunului din 1951, când ieșise să-l caute. În ajunul Crăciunului din 1987, urmele îl duc în mijlocul poienii unde a fost odată satul lui. Acolo, în zăpadă, arde o lumânare de ceară care nu scade. Vin șeful de ocol, care scrie tot, un tehnician meteo care are o explicație pentru orice și felcerița satului, care își amintește noaptea din 1951 și regula bătrânilor: să nu calci în urmele ei. Noaptea, din pădure, cineva îl strigă pe numele de copil, iar prin stația radio un glas de bătrână întreabă dacă n-a văzut nimeni un băiat de unsprezece ani. Cineva calcă totuși pe urme. Și într-o seară, în pădurea de molizi se deschide o uliță de sat cu lumină la fereastră. #taiga #mister #horror #povestidenoapte #URSS #pădurar #poveste Povestea este o operă de ficțiune în genul misterului și al hororului de arhivă; personajele, documentele, locurile și evenimentele sunt inventate.