Adânca privire – Adrian Păunescu | Muzica Lirică

În poezia „Adânca privire”, Adrian Păunescu vorbește despre această legătură profundă dintre două suflete. Despre dorul care apasă atunci când cel iubit este departe, despre singurătatea care poate exista chiar și într-o lume plină de oameni și despre nevoia de a-l simți aproape, dincolo de orice distanță. Dar poezia merge și mai departe. Iubirea nu mai înseamnă doar să dorești prezența celuilalt, ci să ajungi să vezi lumea prin ochii lui, să-i înțelegi durerile, să-i porți tristețile și să-i simți lacrimile ca și cum ar fi ale tale. „Căci asta e iubirea cea mai mare, Să vezi cu ochii celuilalt, adânc…” În aceste versuri se află inima întregii poezii: iubirea care depășește dorința de a avea pe cineva alături și devine o legătură în care două ființe învață să simtă una prin cealaltă. Și totuși, această iubire nu este lipsită de suferință. În ea există teamă, dor, neputință, contradicții și acea durere pe care numai absența cuiva foarte drag o poate lăsa în urmă. Păunescu nu descrie o iubire perfectă, ci una omenească, uneori neliniștită, alteori copleșitoare, dar atât de puternică încât nici depărtarea nu o poate stinge. ✍️ Versuri: Adrian Păunescu 🎙️ Muzică: Muzica Lirică Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă, Cu tine veşnic m-aş împovăra, Când, noapte-zi, pereţii mă apasă Eu, sub sprâncene, port privirea ta. Absenţa ta, ca ştreangul sub bărbie Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi, Iar mâna stângă parcă-mi e pustie Trăgându-mi inima către zăpezi. O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră, Încuviinţează umbrei care sunt Să nu se teamă când cu tine umblă Oriunde pui piciorul pe pământ. La paginile scrise înainte De ceilalţi orbi care-au putut vedea Adaug că iubirea reaprinde Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea. Căci asta e iubirea cea mai mare, Să vezi cu ochii celuilalt, adânc, Iar când nu e cu tine şi te doare Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng. Aşa simt eu acum, când eşti departe, Şi nu mai ştiu: e noapte sau e zi, Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte, Te văd, că mă şi tem că vei orbi. Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă, Ca pe-o lumină vie te aştept, Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă, Smulgându-mi parcă inima din piept. Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară, Privirile ni s-au unit de tot Rămân aici, dar am fugit afară, Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot. Zăpezi şi flori trăiesc împreunate, Miracol şi coşmar, la fel, aşa, Cuţitul alţii mi-l înfig în spate, Tu ai privirea în privirea mea. Şi poate că aceasta e iubirea, Nu numai gelozie şi asalt, Ci să-ţi modifici într-atât privirea Încât să vezi la fel ca celălalt. Profeţii însă iată ce-mi arată: Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi, Şi ne vom cheltui lumina toată, Îngenunchind sub cer ca nişte orbi. © Interpretare muzicală, aranjament și realizare audio-video: MUZICA LIRICĂ. Toate interpretările publicate pe acest canal sunt creații originale. Reproducerea integrală sau parțială a materialelor fără acordul autorului nu este permisă. Dacă această poezie v-a atins sufletul, vă invităm să lăsați un gând în comentarii, să dați mai departe această interpretare și să vă abonați gratuit la canalul Muzica Lirică pentru mai multe poezii transformate în cântec. Vă mulțumim pentru susținere!. #musica #poetry #song #romania #poezie #versuri #recitare #emotie #poezieromaneasca #muzicalive