În 1986, pescarii din taiga au prins în plasă o sticlă cu bilet… Scrisul era al fiului său nenăscut!

Septembrie 1986, ținutul Krasnoiarsk, districtul evenkilor. Brigada de pescari a cooperativei din Kondui urcă pe râul Konduia, la tonia de la Prundul Pietros, la o sută patruzeci de kilometri de sat, pentru migrația de toamnă a coregonului. Mai sus de tonie, peste un cot al râului, stă din o mie nouă sute cincizeci și patru un perete de ceață pe care nu-l mișcă niciun vânt. Pe apă vine năboi în plin septembrie, în plasă apar frunze verzi de mălin și un taimen cu un marcaj din nouăzeci și unu. Apoi brigadierul Ivan Zuev scoate cu plasa o sticlă verde, sigilată cu ceară roșie. Înăuntru e o foaie de caiet, scrisă de un copil din clasa întâi: „Tată, eu sunt Mitea". Zuev și soția lui nu au copii, iar numele acesta nu l-a știut niciodată nimeni în afară de ei doi. Sosește o comisie de la Krasnoiarsk, cu un maior al securității și un hidrolog de la Moscova. Sticlele continuă să vină, cu scrisul băiatului tot mai matur și cu date din anii care încă nu au venit. Un bătrân pescar evenk le spune singura regulă pe care o știe din vara lui cincizeci și patru: nu răspundeți celui care vă scrie de pe apa de sus. Dar Mitea cere un singur lucru, un răspuns, iar prețul lui îl plătește cineva care nu ar fi trebuit să plătească nimic. Povestea este o operă de ficțiune în genul misterului și al hororului de arhivă; personajele, documentele, locurile și evenimentele sunt inventate. #taiga #mister #horror #poveste #URSS #pescari #povestidenoapte