„Ești concediată!” — a spus soția milionarului… fără să știe că el auzea tot.

Cristina Florescu lucra în vila familiei Munteanu de pe Șoseaua Kiseleff de trei ani. Luni, miercuri și vineri, de la opt la patru. Fără o singură absență nemotivată, fără un obiect spart, fără o plângere din partea nimănui. Știa standardele doamnei Simona Munteanu și le respecta — nu pentru că îi plăcea, ci pentru că slujba era bine plătită și ea avea nevoie de ea. Într-o joi în care venise special la cererea doamnei Simona pentru pregătirile de weekend, o vază de Murano originală, adusă din Veneția, căzuse de pe consolă și se spărsese. Cristina nu o atinsese. Nu știuse că piciorul din spate al consolei era defect și că aspiratorul din camera alăturată o destabiliza. Nimeni nu îi spusese. Se dusese la doamna Simona să anunțe și să își ceară scuze. Doamna Simona o concediase pe loc. Ce nu știuse doamna Simona era că soțul ei se afla în vârful scării cu ușa biroului întredeschisă. Că auzise fiecare cuvânt. Și că știa de defectul consolei de aproape un an — îl raportase de două ori și nu fusese rezolvat. Alexandru Munteanu coborâse scările înainte ca Cristina să apuce să iasă pe ușă. Aceasta este povestea a ceea ce se întâmplă când o nedreptate simplă e văzută de omul potrivit la momentul potrivit. Și a unei femei care pierduse o slujbă pentru un defect care nu era al ei și care plecase fără să ceară nimic și fără să se plângă — și tocmai de aceea primise mai mult decât pierduse.