Ghetzimane(Vers.V.Voiculescu)

Parintele Calistrat Măslinii din Grădina Ghetsimani – mărturie vie a rugăciunii și a jertfei În Ierusalim există locuri în care timpul nu se mai măsoară în ani, ci în rugăciune, în lacrimi și în tăcere. Un astfel de loc este Grădina Ghetsimani, unde măslinii bătrâni stau ca niște martori tăcuți ai celor mai adânci clipe din istoria mântuirii. Nu sunt doar copaci… sunt ca niște străjeri ai unei nopți sfinte, în care cerul și pământul s-au întâlnit în durerea și ascultarea Fiului lui Dumnezeu. Aici, în această grădină, Domnul nostru Iisus Hristos S-a retras în noaptea dinaintea Patimilor. A stat în rugăciune, în singurătate, în durere adâncă, purtând în Sine povara întregii omeniri. Evanghelia ne spune că sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge, iar sufletul Lui era „cuprins de întristare până la moarte”. Și totuși, în mijlocul acestei suferințe, El a rostit cuvântul desăvârșitei ascultări: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Text: Vasile Voiculescu Muzica: Dany Marco Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul... Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna. Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna. O mâna nendurată, ținând grozava cupă, Se coboară-miindu-l și i-o ducea la gură... Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă... Dar nu voia s-atingă infama băutură. În apa ei verzuie jucau sterlici de miere Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață... Dar fălcile-nclestându-și, cu ultima putere Bătându-se cu moartea, uitase de viață! Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii, Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă... Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii Și uliii de seară dau roate dupa pradă.