3. Hanu' cu Bragă - Hora Barbaro

Hora, ne duce cu gândul la oamenii care se strâng de mână, fac un cerc și încep se se învârtă, de obicei în sensul acelor de ceasornic; totuși, în afara timpului; formându-se în acea clipă un ritual ancestral, fără ca oamenii să își dea seama. Ne mai duce și cu gândul la cultul solar reprezentat prin forme circulare, la cultul zeiței-mamă, la un Cerc Viu care se mai îndoaie, se mai strâmbă, dar tot cerc rămâne; totul depinzând de armonia, comuniunea și dialogul dintre muzică și dans. Se zice că nu există un autor al horei sau, cel puțin nu este cunoscut; dansul fiind transmis din generaţie în generaţie. Prima menţionare este făcută de Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae” 1716, la cerere Academiei din Berlin. Două sute de ani mai târziu Béla Bartók publică „Dansuri populare romaneşti” şi „Muzica populară românească din Maramureş”. Denumirea de "Barbaro", a fost preluată de la una dintre cele mai faimoase și mai des interpretate piese pentru pian solo scrisă de Bartók, "Allegro Barbaro". Înregistrarea piesei, a constat în legarea a trei hori la caval (începând cu o horă preluată de la Nelu Iovanescu) iar abordarea ritmică la dobă a fost spontană, reușind a se crea un alt ritm de horă decât cel clasic, cu nuanțe “barbare”; chestie care, ne-a amintit de procesul de înregistrare al lui Béla Bartók care încerca să capteze pe cilindri de ceară acel moment unic, acel Aici și Acum. Cât de volatilă este muzica! Nu se poate compar oricare înregistrare cu un recital live! Nu înțelegeau țăranii când li se spunea să cânte din nou piesa pentru a fi captată în "eternitate". "Nu pot să cânt din nou așa cum am cântat, am cântat că așa am simțit, nu merge la comandă..." și se poate filosofa la nesfârșit și ce lecții grozave primim din locul unde veșnicia s-a născut. Dar ca un compromis, rămân totuși niște întregistrări...