Tania Turtureanu: Eu când cânt sunt într-o alta lume, într-o altă dimensiune
Ionela Petreanu (Ionela Nastase)
0:00 / 0:00
Tania Turtureanu: Eu când cânt sunt într-o alta lume, într-o altă dimensiune
2 189 просмотров · 12 часов назад
Ionela Petreanu (Ionela Nastase)
26,2 тыс. подписчиков
2 189 просмотров · 12 часов назад
Uneori, succesul nu vine când îl aștepți, ci exact în momentul în care viața pare să-ți ceară să renunți.
„La cină”, stăm la masă cu Tania Turtureanu, artista care a cucerit publicul printr-o voce inconfundabilă și prin cântece care sunt scrisori scoase din sertarele sufletului.
S-a născut la Chișcăreni, în Republica Moldova, și cântă de la șase ani. A făcut școali de muzică, apoi a cântat, ani la rând, la nunți și cumetrii. A învățat să cânte pentru oameni care veniseră să danseze și să petreacă, nu neapărat să o asculte. În urmă cu zece ani, a participat la „Vocea României”, dar niciun scaun nu s-a întors. Astăzi umple Sala Palatului.
Drumul până aici nu a fost însă unul simplu. În 2023, o hernie cervicală gravă a adus-o aproape de paralizie. Cam în aceeași perioadă, căsnicia ei s-a încheiat, iar Tania a trebuit să-și reconstruiască viața, crescându-și cei doi copii și încercând să nu renunțe la muzică.
Aproape absentă până atunci de pe rețelele sociale, a început să publice câteva melodii. Din ianuarie 2024, cântecele ei au ajuns la tot mai mulți oameni, iar succesul a venit cu o viteză uluitoare.
"La cină" am vorbit despre copilărie și rădăcini, despre talent și disciplină, despre viața de artistă și cea de mamă, despre divorț, singurătate, iubire și judecata celorlalți. Despre cum înveți să nu trăiești „cu gura lumii”, chiar atunci când succesul tău depinde și de părerea publicului. Dar și despre întrebarea pe care o aduce inevitabil timpul nostru: poate inteligența artificială să scrie un cântec adevărat fără să fi iubit, fără să fi pierdut și fără să-i fi fost vreodată frică?
O întâlnire sinceră cu o femeie care nu a cunoscut succesul peste noapte, chiar dacă așa ar putea părea. Pentru că în spatele celor doi ani spectaculoși se află aproape o viață întreagă de muncă, încercări și curaj.