Primăriile din nordul Republicii Moldova, instruite să atragă fonduri europene
NORD NEWS
0:00 / 0:00
Primăriile din nordul Republicii Moldova, instruite să atragă fonduri europene
169 просмотров · 1 дн. назад
NORD NEWS
28,2 тыс. подписчиков
169 просмотров · 1 дн. назад
Peste 150 de reprezentanți ai administrației locale, mediului de afaceri, societății civile și universităților din nordul Republicii Moldova vor învăța cum să transforme problemele comunităților în proiecte care pot obține finanțare europeană. La Bălți a fost lansat programul IMPACT North, care va cuprinde 11 raioane și municipiul Bălți. Inițiativa este susținută de Estonia și își propune să ajute comunitățile să atragă investiții pentru dezvoltarea locală. La eveniment au participat miniștrii Afacerilor Externe ai Republicii Moldova și Estoniei.
„Suntem aici pentru a sprijini Republica Moldova în realizarea reformelor, în consolidarea instituțiilor, inclusiv a celor regionale, iar apoi în aderarea la Uniunea Europeană. Uniunea Europeană oferă numeroase oportunități pentru țările mici. Aceste reforme nu sunt necesare pentru Uniunea Europeană. Sunt necesare pentru voi înșivă, pentru a face societatea mai transparentă, cu mai puțină corupție și mai dezvoltată economic”, a declarat Margus Tsahkna, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei.
Participanții vor fi instruiți să identifice surse de finanțare, să găsească parteneri și să pregătească proiecte eligibile pentru sprijin extern. Organizatorii își propun ca, la finalul programului, să fie elaborate cel puțin 15 concepte de proiecte, care vor putea fi depuse ulterior pentru finanțare.
„Prioritatea noastră este sprijinul în domeniul educației, precum și susținerea obiectivelor pentru care lucrăm în cadrul proiectului IMPACT North. Îi ajutăm, oferindu-le tehnologii și idei despre cum pot sprijini autoritățile locale și cum pot deveni mai eficiente”, a declarat Andrea Kivi, directoarea ESTDEV.
Programul este destinat inclusiv primăriilor mici, care nu dispun întotdeauna de specialiști pentru elaborarea proiectelor și accesarea fondurilor externe. Prin IMPACT North, acestea vor beneficia de instruire și sprijin pentru dezvoltarea capacităților administrative.
„Acest proiect este direct legat de reforma orientată spre crearea unor primării puternice și oferă sprijin pentru ca fiecare primărie să poată depune proiecte și să beneficieze de ajutor”, a spus Roman Grigoraș, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Un rol important în program îi revine Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Instituția își propune să adapteze pregătirea viitorilor specialiști la necesitățile regiunii, astfel încât aceștia să poată contribui la dezvoltarea comunităților și la realizarea proiectelor locale.
„Sarcina noastră, în calitate de partener al proiectului, este să ținem cont de necesitățile societății, să adaptăm oferta educațională, să modernizăm programele și să pregătim specialiștii de care are nevoie piața muncii”, a declarat Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
După lansarea programului, cei doi miniștri de Externe au discutat cu studenții și profesorii universității despre integrarea europeană și oportunitățile de studiu în Republica Moldova și în străinătate. Tinerii au fost interesați în special de posibilitățile de a-și continua studiile în universitățile europene.
„Cea mai utilă a fost informația despre oportunitățile despre care a vorbit: posibilități de studiu atât în universitățile din Republica Moldova, cât și peste hotare, inclusiv în Estonia”, a spus Mădălina Ciumac, studentă.
Lansarea programului IMPACT North are loc în contextul consolidării relațiilor dintre Republica Moldova și Estonia. Cu o zi înainte, la Chișinău a fost deschisă oficial Ambasada Estoniei. Cele două state au stabilit relații diplomatice în 1992, iar cooperarea bilaterală include în prezent proiecte în educație, digitalizare, administrație publică și dezvoltare regională.
📰Citește mai mult: https://nordnews.md/
👉ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YouTube pentru mai multe videoclipuri: / @nord-news .
👍Dă-ne un like pe Facebook: / nordnews.md
📢Urmărește-ne pe Telegram: https://t.me/NordNewsMD
📸Urmărește-ne pe Instagram: / nordnews.md
📱 Urmărește-ne pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaE0...
🎶Urmărește-ne pe TikTok: / nordnews
💖Pentru a susține canalul:
Patreon: / nordnewsmd