Cenusareasa simfoniilor lui Beethoven.

Când spunem Beethoven, ne gândim la „Eroica”, la Simfonia a V-a, la „Oda bucuriei”, la muzica dramatică, monumentală, revoluționară. Dar între Eroica și Simfonia a V-a există o lucrare foarte diferită: Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60. Mai puțin celebră decât surorile ei, Simfonia a IV-a ne arată un alt Beethoven: curios, ironic, jucăuș și fascinat de felul în care poate manipula așteptările celui care ascultă. În acest episod ascultăm câteva dintre momentele esențiale ale simfoniei în celebra interpretare a lui Karl Böhm și Wiener Philharmoniker și încercăm să înțelegem de ce această muzică funcționează atât de bine. De ce începe Beethoven într-o atmosferă aproape misterioasă și apoi explodează într-un Allegro plin de energie? Cum poate muzica să ne facă să anticipăm ceea ce urmează? De ce putem vorbi despre umor în muzica lui Beethoven? Și de ce Simfonia a IV-a a rămas oarecum în umbra Eroicăi și a Simfoniei a V-a? Poate că problema este că ne-am obișnuit să-l privim pe Beethoven ca pe un monument. Dar înainte de a fi un monument, Beethoven a fost un compozitor curios. Și uneori, Beethoven nu luptă cu destinul. Uneori, Beethoven se joacă. Ludwig van Beethoven – Symphony No. 4 in B-flat major, Op. 60 Wiener Philharmoniker Karl Böhm, dirijor Deutsche Grammophon