Planificarea vacanței la Balcic: transport, cazare, prețuri, misterele castelului - Balchik Bulgaria
Iulia TOYO Travel
0:00 / 0:00
Planificarea vacanței la Balcic: transport, cazare, prețuri, misterele castelului - Balchik Bulgaria
2 549 просмотров · 5 лет назад
Iulia TOYO Travel
5,56 тыс. подписчиков
2 549 просмотров · 5 лет назад
Balcicul este un oraș care a înflorit în ultimii ani, un oraș curat și civilizat, în care se vorbește românește, și care încă mai păstrează puțin din farmecul interbelic.
Am mers cu trenul direct până la Mangalia, unde am ajuns dimineața. De acolo am luat microbuzul de la firma Mercado Sud Trans.
Am plecat la ora 10.45 din stația Nordiana, chiar lângă gară (cum ieși din gară, faci la stânga). Am făcut vreo 20 de minute până la graniță, unde e obligatoriu să ai la tine buletin sau pașaport, și nu se fac controale la bagaje. După vreo 10-15 minute de așteptat, am pornit spre Balcic, unde am ajuns după 50 minute de mers pe o autostradă mare, liberă și curată, cu marcaje spre toate localitățile înconjurătoare. Microbuzul ne-a lasat în aceeași stație de unde urma să ne ia și la plecare, anume în stația de lângă intrarea la grădina botanică și castel.
Noi ne-am cazat la Lotos (hotel de trei stele), bleu cu ancore albe, având cel mai frumos design de pe faleză.
Are două restaurante, unul la parter, iar altul pe mare. Seara are solist care cântă live până la ora 23.30.
Camera are 2 paturi imense (peste 3 m lățime), aer condiționat, frigider, televizor și cablu (inclusiv România international), cablu internet la cerere, și desigur terasa cu vedere spre mare și spre restaurantele de pe malul mării, castel, Albena, Nisipuri (unde seara se văd foarte frumos lumini, artificii, apusuri de soare, etc.).
În incinta hotelului este un oficiu de schimb valutar cu un curs mai bun decât cele din afară, dar nu mai bun decât la bancă: 1 leu = 0.39 leva, 1 euro= 1.93 leva.
Hotelul are și o agenție de voiaj, unde se organizează excursii cu microbuze, dar și cu cele două vapoare ale lor, ancorate pe digul propriu.
La recepție există o bibliotecă în mai multe limbi și un dulap de valori.
La Lotos puteți face masaj clasic 50 min = 50 leva, etc.
Patronul vorbește foarte multe limbi, românește foarte bine. Este prezent zi și noapte peste tot: la recepție, în hotel, în restaurant, în agenția de voiaj, etc., oriunde este nevoie de el. Stă de vorbă cu oamenii, știind multe limbi, ba chiar servește la mese când este foarte plin, sau face orice treabă e nevoie, dacă angajații sunt ocupați.
La parterul hotelului, intrarea dinspre stradă, au un magazin cu de toate, la prețuri mici (apă 5 litri= 2 leva, piersici, roșii, prune = 2 leva/kg, bere 2 litri = 2.20 leva, etc.)
Micul dejun a fost foarte bogat si variat:
ouă ochiuri, omletă simplă și cu șuncă, pâine, 2 feluri de cârnați, cremvuști fierți și prăjiți, roșii, castraveți, brânză simplă sau cu mărar, cașcaval, pâine prăjită, macaroane cu brânză, spaghete, 3 feluri de șuncă, 3 feluri de salam, unt, măsline, gogoși, clătite, sos de roșii cu ciuperci sau cu șuncă,
pepene roșu, pepene galben, plăcintă cu brânză, gris cu lapte, mere, nectarine, prăjituri uscate, fursecuri cu ciocolată, biscuiți simpli sau cu ciocolată,
iaurt, cereale cu miere și cacao, miere, dulceață de trandafiri și caise, ciocolată,
ceai, cafea, capucino, lapte, citronadă, suc, cacao, etc,
din care îți alegi ce vrei și cât vrei.
Poți lua micul dejun în restaurantul din hotel sau la mesele amplasate pe malul mării (deasupra mării în care vezi guvizi înotând și pescăruși pândindu-i), cu vedere la mare, bărcile din portul Balcic și împrejurimi, între orele 8 – 10.
Dacă iei și celelalte mese tot aici, ai o reducere de 10%.
Lângă hotel se află un loc de joacă pentru copii: Minilions (5 leva= 15 min.), câteva mașinuțe pentru copii (3 leva = 5 min.), trambulină cu corzi - 5 min = 10 leva, apoi, lângă El Simpatico, este un cinema Virtual Reality 9D = 6 leva.
În continuare vă spun prețurile de la cel mai bun și ieftin restaurant din Balcic, Morsko Oko, în spatele supermarketului Ati, un restaurant cu terasa pe un bot de vapor eșuat în parc:
Gondola – specificul casei, servit într-un vas gondolă, 480 gr = 22 leva.
gobies – sau guvizi proaspeți, pescuiți noaptea de pescarii din port și aduși dimineața la restaurant, 300 gr = 5,50 leva + 0,40 leva cutia, dacă luați la pachet.
pizza vegetariană 450 gr.= 7,20 leva, pizza asortată 450 gr.= 7,80 leva + 0,40 leva cutia, dacă luați la pachet.
...
Urmăriți filmul pentru a afla toate informațiile.
#Balchik