Ieremia 17 7

[ Strofa 1 —] Când vântul bate-n ușă și cerul e de plumb, Când pașii mi se pierd pe un drum fără răspuns, Eu nu-mi clădesc nădejdea pe tot ce-i trecător, adânc înfig credința în veșnicul Izvor. Când sprijinul din lume se clatină și cade, Cuvântul Tău rămâne lumină-n vremi de noapte. Nu mă încred în brațul meu, nici în puterea mea, Ci-n Domnul care ține în mâna Lui lumea. [ Refren -] Binecuvântat e omul ce se-ncrede-n Dumnezeu, El își pune nădejdea în Cuvântul Lui mereu! Ca un pom sădit lângă ape, cu rădăcini adânci, Nu se teme de arșiță, nici de vremurile reci. [ Strofa 2 -] Când soarele dogoare și câmpul e uscat, Copacul lângă ape rămâne înrădăcinat. Frunzișul lui nu piere, iar rodul nu-i lipsește, Căci apa din adâncuri și-n secetă-l hrănește. Așa și cel ce-n Domnul își află adăpost, Nu-și pierde nădejdea când totul pare fără rost. Când lumea-i arsă-n teamă și norii se adună, El ține-ncrederea în mâna Celui ce-i lumină. [Refren -] Binecuvântat e omul ce se-ncrede-n Dumnezeu, El își pune nădejdea în Cuvântul Lui mereu! Ca un pom sădit lângă ape, cu rădăcini adânci, Nu se teme când de arșiță, nici de vremurile reci. [Bridge — ] Nu-i fericit acela ce n-a cunoscut durerea, Ci omul care-n Domnul își ancorează vrerea. Când tot ce pare trainic se spulberă ușor, Rămâne neclintită nădejdea-n Creator. [ Refren final] Binecuvântat e omul ce se-ncrede-n Dumnezeu, El își pune nădejdea în Cuvântul Lui mereu! Ca un pom sădit lângă ape, cu rădăcini adânci, Nu se teme când e arșiță, nici de vremurile reci. Binecuvântat e omul ce se-ncrede-n Dumnezeu, Rădăcinile-i sunt vii, căci izvorul este El! Chiar de seceta-l cuprinde, rodul nu i se va stinge, Cine-și pune-n Domnul viața, veșnic nu se va înfrânge! [Outro — ] Lângă ape, lângă ape, Rădăcini ce nu se frâng. Doamne, Tu-mi ești veșnic viață, Înspre Tine mă îndrept.