Ce nu ierți, cari. Ce cari, devii.

Ți-a făcut rău. Ai dreptate. Dar acum, de fiecare dată când povestești ce s-a întâmplat, îți desfaci iar rana. O ții vie. O lași să-ți conducă mintea, familia și anii pe care nu-i vei mai primi înapoi. Crezi că neiertarea îl pedepsește pe cel care te-a rănit. De fapt, tu bei otrava și aștepți să i se facă lui rău. Iertarea nu înseamnă să pretinzi că nu te-a durut. Nu înseamnă să aprobi răul. Înseamnă să iei controlul înapoi și să spui: „Nu permit trecutului meu să-mi dicteze viitorul.” Poate că nu poți ierta. Poate că nici nu vrei. Atunci spune-I lui Dumnezeu exact asta: „Doamne, nu pot să iert și nici nu vreau. Dar ajută-mă să vreau. Ajută-mă să nu mai rămân aici.” Ce nu ierți, cari. Iar ceea ce porți mereu în inimă începe să te transforme. Așa ajung unii oameni exact ca părinții, rudele sau cei pe care i-au urât toată viața. Iartă ca să-ți poți continua viața. Evanghelia după Matei 18, 23–35 Duminica a XI-a după Rusalii – Pilda datornicului nemilostiv