Ce ascunde canalul Bega sub un metru de mâl? Povestea primului drum pe apă al României

Bega are 256 de kilometri, un bazin de 2.878 de kilometri pătrați și un debit mediu de numai 17 metri cubi pe secundă — o apă mică, așezată peste o câmpie atât de plată încât, până acum trei sute de ani, se umfla primăvara într-o mlaștină cât un județ. În 1728, contele Claudius Florimund Mercy a ordonat ca apa unei provincii întregi să fie mutată din loc, iar din mlaștina aceea a ieșit primul canal navigabil construit pe teritoriul de azi al României: 114 kilometri și jumătate tăiați cu lopata și cu roaba de coloniști aduși din Germania, care mureau de friguri la două-trei luni după ce coborau din căruțe. Canalul este mai vechi decât Unirea Principatelor cu o sută douăzeci și șapte de ani. La Coștei lucrează din 1758 o instalație care ia apă din Timiș și o trimite în albia Begăi, și care face asta și astăzi. Râul acesta nu s-a numit Bega până în 1728, iar numele lui vechi explică de ce orașul de pe malul lui se cheamă azi Timișoara. Pe apa lui circulau, în 1944, jumătate de milion de călători pe an, iar prin portul din Iosefin treceau un sfert de milion de tone de marfă; în 1958 transportul de mărfuri a încetat definitiv, în 1967 au fost retrase și navele de pasageri, iar ecluza de la Sânmihaiu Român a stat moartă din 1988 până în 2022, treizeci și patru de ani de tăcere. Pe câmpia pe care o drenează stă cea mai întinsă fortificație preistorică a Europei: patru cercuri de pământ pe circa 1.764 de hectare, cu lemn din valuri tăiat între 1400 și 1200 î.Hr. În filmul acesta mergem pe canal de la izvoarele din Poiana Ruscă până la ecluzele de la graniță și scoatem la lumină ce zace sub mâl, sub asfaltul cheiurilor și sub lanurile dintre cele două Bege. Marcaje de timp: 00:00 — Salut 03:34 — Canalul mai bătrân decât țara prin care curge: ordinul din 1728 07:06 — Mașinăria de la Coștei, care mută un râu întreg în albia altuia din 1758 10:55 — Râul care și-a pierdut numele și orașul care poartă numele altei ape 14:28 — Cetatea apărată de mlaștină două secole și cele patruzeci și una de zile din 1716 18:12 — Primului i-a fost dată moartea, celui de-al doilea nevoia, celui de-al treilea pâinea 22:35 — Portul de câmpie care mișca un sfert de milion de tone pe an 26:58 — Turbinele care se învârt din 3 mai 1910 și podul premiat la Paris 31:05 — Apele întoarse, de la 1753 la satul înecat de un dig aflat la cincisprezece kilometri 35:34 — Cercurile din câmpie: cea mai întinsă fortificație preistorică a Europei 40:03 — Ecluza redeschisă după treizeci și patru de ani și drumul care duce la două mări Toate poveștile din acest film sunt reale și verificate în surse: fișe hidrografice și articole enciclopedice despre râul Bega și despre Canalul Bega, pentru lungimi, bazin, debite și cronologia lucrărilor din secolul al XVIII-lea; lucrări de istorie regională și materiale de patrimoniu despre guvernarea contelui Mercy, despre colonizarea Banatului și despre asediul din 1716; documentație tehnică și presă bănățeană despre nodurile hidrotehnice de la Coștei și Topolovățu Mic, despre ecluzele construite între 1900 și 1916 și despre reabilitarea transfrontalieră cu fonduri europene; publicații de istorie industrială despre hidrocentrala din 1910 și despre podurile canalului; cronici de presă și comunicări ale administrației locale despre inundațiile din 2005 și evacuarea de la Otelec; reportaje și studii arheologice despre fortificația de la Cornești-Iarcuri, inclusiv datările cu radiocarbon; precum și articole recente despre redeschiderea ecluzei de la Sânmihaiu Român, despre cursa de pasageri din 2024 și despre starea apei. Acolo unde sursele nu spun același lucru, filmul o spune pe față. Lungimea canalului apare fie ca 114, fie ca 114,5 kilometri, iar filmul folosește cifra mai precisă. Durata asediului din 1716 apare fie ca patruzeci și una, fie ca patruzeci și patru de zile, după momentul considerat drept început. Numărul evacuaților din 2005 diferă între surse: 2.800 într-o variantă, aproximativ 3.000 în alta. Suprafața incintei mari de la Cornești apare ca circa 1.764 de hectare, iar unele reportaje citează 17 hectare pentru incinta interioară. Numele antreprenorului lucrărilor de la cele două noduri hidrotehnice, între 1758 și 1760, provine dintr-o singură publicație și este dat ca atare, fără confirmare independentă. Imaginile din acest film sunt create cu mijloace de inteligență artificială generativă și au caracter ilustrativ. Cadrele redau aproximativ evenimentele și obiectele descrise — dar nu sunt filmări documentare.