În 1987, un pădurar a găsit în taiga un telefon pe un pin… În receptor vorbea vocea lui din 2007!

Octombrie 1987, regiunea Irkutsk. Afanasi Terentievici Kudrin, patruzeci și opt de ani, este de douăzeci și șase de ani pădurarul sectorului șase al ocolului silvic Kedrovka, cel mai îndepărtat, la treizeci și opt de kilometri de sat. De șapte ani poartă în buzunarul de la piept mănușa albastră pe care fiica lui a pierdut-o în autobuzul cu care a plecat. Într-o seară, la legătura radio, în eter se aude soneria unui telefon vechi cu manivelă. Pe traseul unei linii telefonice demontate în 1963, Kudrin găsește, bătut în cuie pe un pin, un telefon negru fără niciun fir. Pe hârtiuța din chenar e numele lui, scris de mâna lui. La patru și douăzeci telefonul sună. În receptor vorbește propria lui voce, bătrână, din 12 octombrie 2007. Vin șeful ocolului, care notează totul cu ora exactă, radiomecanicul care are o explicație pentru orice, un stagiar de douăzeci și doi de ani și un inginer de telecomunicații de la Irkutsk, cu un osciloscop. Vocea le spune vremea de a doua zi și ce va scrie ziarul raional — și totul se împlinește. Un fost monter al liniei își amintește iarna lui 1958 și le spune regulile: nu spui în receptor numele celor vii, nu răspunzi la al treilea apel, nu mergi pe linie până la ultimul stâlp. Pe un al doilea pin apare un telefon cu numele stagiarului. Iar într-o zi, la patru și douăzeci, în receptor nu mai vorbește el. Vorbește fiica lui, adultă, din 2007, și îl cheamă pe linie. #taiga #mister #horror #povestidenoapte #URSS #pădurar #poveste Povestea este o operă de ficțiune în genul misterului și al hororului de arhivă; personajele, documentele, locurile și evenimentele sunt inventate.