Pot să fiu creștin / creștină și să am iubită / iubit?

POT SĂ FIU CREȘTIN / CREȘTINĂ ȘI SĂ AM IUBITĂ / IUBIT? Rev. Sorin Horia Trifa Biserica Lutherană Confesională Sfânta Maria, Brașov Da, un creștinul poate avea iubită și creștina poate să aibă iubit. Creștinismul nu condamnă îndrăgostirea sau dorința de a cunoaște o persoană alături de care să-ți întemeiezi o familie. Dumnezeu însuși a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). Dragostea dintre un bărbat și o femeie este un dar al lui Dumnezeu. Întrebarea importantă nu este doar dacă poți avea o relație, ci cum trăiești această relație. În societatea contemporană, expresiile „iubit” și „iubită” pot însemna lucruri foarte diferite. Pentru unii este vorba despre o prietenie serioasă, orientată spre căsătorie. Pentru alții înseamnă conviețuire și relații sexuale fără asumarea legământului matrimonial. Creștinul trebuie să facă aici o distincție limpede. A avea iubită sau iubit nu înseamnă să pretinzi toate drepturile căsătoriei fără să-ți asumi promisiunea căsătoriei. Relațiile sexuale aparțin căsătoriei, deoarece acolo trupul este însoțit de promisiunea publică și responsabilă: „Îți voi rămâne credincios la bine și la greu, până când moartea ne va despărți”. În afara acestei promisiuni, celălalt poate fi ușor redus la o sursă de plăcere, companie sau confort emoțional. O relație creștină nu trebuie construită în jurul întrebării: „Cât de departe putem merge fără să păcătuim?”. Aceasta este deja o întrebare greșită. Întrebarea sănătoasă este: „Cum pot să iubesc această persoană fără să o folosesc, fără să o rănesc și fără să o îndepărtez de Cristos?”. Sfântul Apostol Paul scrie că iubirea „este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare […] nu caută ale sale” (1 Corinteni 13:4–5). Adevărata iubire nu presează, nu șantajează emoțional și nu spune: „Dacă mă iubești, trebuie să-mi dovedești”. Cel care te iubește îți respectă trupul, credința, conștiința și limitele. Gelozia obsesivă, controlul telefonului, izolarea de familie, umilirea sau manipularea nu sunt dovezi ale iubirii, ci semnele unei relații nesănătoase. În același timp, o relație nu trebuie transformată într-un concurs de pietate. Nu există în Scriptură o listă care să stabilească numărul îmbrățișărilor permise sau durata unei întâlniri. Creștinul trăiește în libertate, dar libertatea sa este călăuzită de iubire, responsabilitate și stăpânire de sine. Este înțelept să evităm situațiile în care știm că ne pierdem ușor controlul și apoi ne justificăm spunând că „a fost mai puternic decât noi”. Este bine ca iubitul sau iubita să împărtășească aceeași credință? Cu siguranță, aceasta este situația ideală. Credința nu este un accesoriu marginal al vieții, ci ne modelează familia, valorile, educația copiilor și participarea la viața Bisericii. Diferențele religioase ignorate în timpul îndrăgostirii pot deveni conflicte dureroase după căsătorie. Trebuie însă să spunem și Evanghelia. Valoarea unui creștin necăsătorit nu depinde de existența unui partener. Nu ești incomplet, inferior sau uitat de Dumnezeu dacă nu ai iubită ori iubit. Identitatea ta fundamentală nu este „singur”, „într-o relație” sau „căsătorit”, ci „botezat în Cristos”. Iar dacă ai greșit într-o relație, răspunsul Bisericii nu este disperarea. Cristos a murit și pentru păcatele sexuale, pentru egoism, pentru promisiunile încălcate și pentru relațiile trăite greșit. Pocăința înseamnă să numim păcatul păcat, să primim iertarea și să începem din nou, cu înțelepciune. Așadar, da, poți fi creștin și să ai iubită sau iubit. Dar nu privi persoana de lângă tine ca pe un obiect care trebuie cucerit, ci ca pe un aproape care trebuie iubit. O relație creștină nu întreabă numai: „Ce simt eu?”, ci și: „Ce îi promit și ce bine îi fac celuilalt?”. Pentru că iubirea autentică nu doar dorește. Iubirea respectă, protejează și își asumă responsabilitatea.