Pot să fiu creștin și să fumez?

POT SĂ FIU CREȘTIN ȘI SĂ FUMEZ? Răspunsul scurt este: da, un fumător poate fi creștin. Mântuirea nu se primește prin renunțarea la fumat sau prin alte performanțe morale, ci numai prin harul lui Dumnezeu, datorită morții și învierii Domnului nostru Isus Cristos, prin credință. Aceasta nu înseamnă însă că fumatul este bun, sănătos sau lipsit de consecințe spirituale. Creștinul nu întreabă doar dacă poate face ceva fără să-și piardă mântuirea, ci și dacă acel lucru îi este de folos, îi rănește pe ceilalți sau a început să-l stăpânească. Tutunul nu era cunoscut în lumea biblică, de aceea Scriptura nu spune explicit: „să nu fumezi!”. Ea ne oferă însă principii pentru judecarea lucrurilor nemenționate direct. Sfântul Apostol Paul scrie: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic” (1 Corinteni 6:12). Aici se află una dintre problemele decisive ale fumatului. Omul trebuie să se întrebe sincer dacă se poate opri sau dacă țigara îi conduce deja voința, programul, banii și starea sufletească. Dacă spune că poate renunța oricând, dar nu reușește nici măcar pentru câteva zile, nu mai este vorba doar despre o alegere liberă, ci despre dependență. Creștinul este chemat la libertate, iar orice lucru care îl stăpânește amenință această libertate. Nu trebuie să tratăm fiecare țigară ca pe un păcat de neiertat, dar nici nu putem spune că fumatul nu ridică nicio problemă morală. Porunca „să nu ucizi!” ne cheamă și să protejăm viața și sănătatea noastră și ale aproapelui. Trupul este creația lui Dumnezeu și ne-a fost încredințat pentru a-l îngriji responsabil. Deteriorarea conștientă și repetată a sănătății nu este indiferentă spiritual. Afirmația „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt” (1Cor.6:19) se referă, în context, în primul rând la imoralitatea sexuală. Nu trebuie transformată într-un slogan împotriva fumătorilor. Principiul rămâne însă adevărat: trupul creștinului îi aparține Domnului și nu trebuie tratat cu dispreț. Nu o țigară Îl alungă automat pe Duhul Sfânt, dar fumatul este un obicei nociv, capabil să creeze dependență și să-i rănească pe ceilalți. Și alimentația nesănătoasă, abuzul de alcool, sedentarismul sau lipsa odihnei afectează sănătatea. Fumătorul nu trebuie transformat în ținta preferată a unei comunități care tolerează lăcomia și alte comportamente nocive. Existența altor rele nu face însă fumatul sănătos. Nu putem justifica un rău arătând spre altul. Biserica nu este adunarea oamenilor fără slăbiciuni, ci locul în care păcătoșii primesc iertarea lui Cristos și sunt ajutați să lupte împotriva lucrurilor care îi rănesc. Există o diferență între folosirea rară a tutunului și dependența zilnică, dar nici consumul ocazional nu devine automat sănătos. Contează și motivul: dorința de a părea matur, acceptarea într-un grup, stresul sau incapacitatea de a funcționa fără nicotină. Același principiu se aplică țigărilor electronice, tutunului încălzit, narghilelei și altor produse cu nicotină. Schimbarea formei nu elimină dependența și riscurile. Trebuie luat în considerare și răul făcut aproapelui. Fumatul lângă copii, familie, persoane bolnave sau oameni care nu vor să inhaleze fum nu mai este o alegere strict personală. Fumul, mirosul, cheltuielile și bolile provocate îi afectează și pe ceilalți. Dacă familia are lipsuri, iar o parte importantă a banilor este cheltuită pe țigări, vorbim și despre administrarea iresponsabilă a darurilor lui Dumnezeu și neglijarea celor aflați în grija noastră. Cel dependent trebuie să știe însă că Dumnezeu nu îl respinge. Cristos a venit pentru cei păcătoși, slabi și împovărați. Dependența nu îl face pe om inaccesibil harului. Harul nu înseamnă însă resemnare. Dumnezeu ne iartă, ne ridică și ne cheamă la o viață nouă. Mărturisirea sinceră — Fumatul mă stăpânește și nu reușesc să renunț singur — nu este o înfrângere, ci începutul luptei adevărate. Omul dependent are nevoie să ceară ajutor medicului, familiei și pastorului, să folosească mijloacele medicale potrivite și să evite situațiile care îi declanșează dorința de a fuma. Dacă recidivează, trebuie să reia lupta fără să se ascundă de Dumnezeu. Biserica nu trebuie să-i trateze pe fumători cu dispreț sau superioritate. Un nefumător nu este automat un creștin mai bun: poate fi stăpânit de mânie, mândrie, bârfă, pornografie, alcool, lăcomie sau iubirea de bani. Totuși, iubirea pastorală nu înseamnă să numim robia „libertate”. Biserica trebuie să ofere atât adevărul, cât și sprijinul. Da, poți fi creștin și să fumezi, deoarece mântuirea ta se întemeiază pe Cristos, nu pe faptul că ești fumător sau nefumător. Dar nu poți pretinde că fumatul este bun doar pentru că Dumnezeu îi iartă pe fumători. Iertarea lui Dumnezeu nu este permisiunea de a rămâne rob, ci puterea de a te ridica din nou și de a lupta în libertatea Evangheliei.