În 1987, un mecanic din taiga a văzut venind spre el propria locomotivă… În cabină stătea chiar el!

Octombrie 1987, ținutul Krasnoiarsk. Întreprinderea forestieră de pe Kemul de Sus are o cale ferată îngustă de șaizeci și patru de kilometri, care trece peste Mlaștina Surdă pe un rambleu fără nicio linie de garare. Pentru cursele de noapte e numit cel mai vechi mecanic al liniei, Grigori Tarasov, cu motovozul numărul unsprezece patruzeci și șapte. Pe porțiunea în care nu a circulat nimeni de trei zile, șinele lucesc ca după un tren, pe o traversă apare un chiștoc de Prima mușcat exact ca Tarasov, iar ceasurile pierd pe mlaștină șapte secunde. Apoi, într-o noapte fără lună, din curbă vine spre ei pe aceeași linie un motovoz cu același număr și aceeași zgârietură. La manete stă un om cu căciula lui și ridică mâna să-l salute. Sosește un maior al securității de la Krasnoiarsk, cu cameră de filmat și magnetofon. La fiecare întâlnire, motovozul din față se oprește tot mai aproape, iar un bătrân acar, fost fochist pe locomotiva cu abur, le spune regulile pe care le-a învățat în iarna lui șaizeci și unu: celui care vine din față nu-i răspunzi, iar cine dă înapoi își lasă locul. Dar în cabina celuilalt motovoz stă cineva pe care Tarasov l-a pierdut în optzeci și trei, la halta de la kilometrul patruzeci și unu. Povestea este o operă de ficțiune în genul misterului și al hororului de arhivă; personajele, documentele, locurile și evenimentele sunt inventate. #taiga #mister #horror #poveste #URSS #caleferata #povestidenoapte